Ziua Națională IMPACT

Tinerii din toată România se unesc pentru a face bine în comunitățile lor

 

Tinerii și cetățenii din România organizează la inițiativa Fundației Noi Orizonturi, Ziua Națională IMPACT – o zi dedicată tinerilor care fac schimbări pozitive în comunitățile lor. De 1 iunie, tinerii vor arăta o altă faţă a României ca cetățeni implicați și preocupați de binele comun.

Credem că 1 iunie nu ar trebui să fie doar despre sărbătorirea copilăriei, ci mai degrabă despre a le da tinerilor și copiilor șansa să arate că sunt puternici, creativi și că au un cuvânt de spus în ceea ce îi privește pe ei și lumea înconjurătoare.

În general îi vedem pe copii și tineri ca fiind doar vulnerabili, că adulții trebuie mereu să le spună ce să facă sau să vorbească în locul lor, iar acest lucru nu îi ajută să fie independenți și puternici și cu atât mai mult să își formeze propriile opinii.”, declară Lidia Bondiuc, Manager al rețelei naționale IMPACT în cadrul Fundației Noi Orizonturi.

 

Peste 3000 de tineri din România fac deja schimbări pozitive în comunitățile lor

Peste 3000 tineri din România implementează anual 200 de proiecte de serviciu în folosul comunităţii şi învaţă cum să fie cetăţeni responsabili şi tineri pregătiţi pentru viaţa de adult. Tinerii care fac parte din programul educațional IMPACT, singurul program românesc preluat la nivel internațional de Word Vision International, demonstrează de 20 ani adulţilor cum tinerii sunt o forţă a schimbării. Inițiat de Fundația Noi Orizonturi, programul IMPACT oferă tinerilor spațiul prin care aceștia construiesc activități, evenimente direct în comunitățile lor.

Copii și tinerii din cluburile IMPACT arată an de an prin acţiunile lor cum pot schimba lumea pas cu pas într-un loc mai bun. „Acest lucru s-a întâmplat pentru că le-am dat o voce și încredere în faptul că pot să realizeze orice își propun. De 1 iunie ne dorim să dăm voce tuturor tinerilor și copiilor din România”, continuă Lidia.

Cei peste 3000 de tineri implicați în activitățile cluburilor IMPACT la nivel național doresc să devină mai buni și mai pregătiți pentru viața de adult, pentru a contribui la binele întregii comunități. Ei fac acest lucru învățând  să implementeze proiecte reale pentru comunitate, aducând astfel multiple beneficii, dar și punând în practică cunoștințe, abilități și valori precum: lucru în echipă, negociere, realizarea unui buget, inițiativă sau curaj.

 

Despre Ziua Națională IMPACT – o zi de 1 iunie care dă voce tinerilor

De 1 iunie, în cadrul Zilei Naționale IMPACT tinerii din cluburile IMPACT, dar și cetățenii din România vor organiza activități în comunitățile lor și împreună cu locuitorii din zonă. Părinți, bunici, adolescenți, membrii din comunitate sunt așteptați să participe la activități civice.

„Citim Împreună pentru o lume mai bună” este una dintre activitățile organizate la unison în toată România de 1 iunie cu accent pe una dintre cele 4 Obiective de Dezvoltare Durabilă: Sănătate și stare de bine, Educație de Calitate, Reducerea Inegalităților, Orașe și comunități sustenabile.

 

Citim împreună este una dintre cele mai simple și eficiente metode de a încuraja educația. A citi împreună este cea mai bună metodă de a-i obișnui pe copii să citească și singuri, de a provoca discuții interesante și de a învăța despre lume. Cititul cu voce tare este considerat cea mai importantă activitate pentru a dezvolta deprinderile necesare unei persoane ce va iubi lectura.”, declară Lidia Bondiuc.

Pentru mai mult detalii legate de înscrierea la Ziua Națională IMPACT: https://www.noi-orizonturi.ro/2020/02/20/ziua-nationala-impact/

 

Despre organizatori

Ziua Națională IMPACT este inițiată de Fundația Noi Orizonturi în colaborare cu Lidl România și Citim Împreună România și se află la cea de-a doua ediție. Anul trecut peste 100 de activități au fost organizate de tinerii care au capacitatea de a schimba mediul din jurul lor. Profesorii, părinții și reprezentații din diverse comunități au susținut oficial tinerii în implementarea activităților menite să ajute mii de oameni.

Fundația Noi Orizonturi are un istoric de 20 ani în educația pentru transformare, oferind programe de dezvoltare personală și de construire de abilități de viață care au ajuns la peste 50.000 de copiii și tineri. Am format în programe de lungă durată peste 1.500 de profesori, preoți, lucrători de tineret, care au înființat și condus peste 300 de Cluburi de Inițiativă Comunitară IMPACT în România.  Mai multe informații despre Fundația Noi Orizonturi sunt disponibile pe www.noi-orizonturi.ro.

Lidl România este o companie internațională care din 2011 are promisiunea de a oferi zilnic românilor produse de cea mai bună calitate la cel mai bun preţ, direct de la producători, într-o largă varietate de sortimente. În calitate de companie internațională, Lidl România își asumă responsabilitatea – nu doar pentru un rezultat economic bun, ci și în raport cu resursele mediului înconjurător,  în raport cu angajații, comunitățile în care sunt prezenți și mediul economic în care activează.  Mai multe detalii pe www.lidl.ro

21.2.2020