Stagiunea 225 aduce la Teatrul Maghiar de Stat Cluj opt premiere!
Cea de-a 225-a stagiune a Teatrului Maghiar de Stat Cluj debutează cu participare la mai multe festivaluri. Astfel, după Almagro și Seul, spectacolele teatrului vor fi prezente la Festivalul Național de Teatru și la alte festivaluri din București, Odorheiu Secuiesc, Arad și Gheorgheni. De asemenea, trupei teatrului i se alătură, din această stagiune, Tímea Jerovszky, care vine din Oradea și Francisco Alfonsín, care după mai multe colaborări, devine membru al trupei.
În luna decembrie a acestui an, va avea loc premiera spectacolului Angels in America de Tony Kushner, în regia lui Victor Ioan Frunză, care se va juca în două seri consecutive. Premiera va avea loc în cadrul microstagiunii organizate cu prilejul aniversării a 225-a stagiunii ale teatrului. În cadrul acestei microstagiuni publicul va putea vedea cele mai importante premiere din stagiunile anterioare.
În luna ianuarie 2018, Francisco Alfonsín va pune în scenă, la Sala Studio, nuvela lui Cehov, Un roman cu un contrabas.
Adrian Sitaru va deschide seria regizorilor de film care vor monta spectacole la Teatrul Maghiar și va pune în scenă un text bazat pe filmul Ilegitim.
Gábor Tompa va monta, în martie 2018, spectacolul Los Putrefactos, care pornește de la revista editată de Federico García Lorca, Salvador Dalí și Luis Buñuel și lucrările contemporanilor lor.
În perioada martie-aprilie 2018, Mihai Măniuțiu va pune în scenă, la Sala Mare, comedia Burghezul gentilom de Molière, după care va urma piesa pool (no water) de Mark Ravenhill montată de Radu-Alexandru Nica. În aceiași perioadă, se va monta și primul proiect câștigător al concursului dedicat tinerilor regizori. Stagiunea se va încheia cu spectacolul Lulu de Frank Wedekind, regia fiind semnată de directorul Teatrului Vígszínház, doamna Enikő Eszenyi.
Gábor Tompa a anunțat în cadrul conferinței de presă și numele celor patru regizori câștigători ai concursului dedicat tinerilor regizori. Proiectele propuse de ei vor fi montate în următoarele două stagiuni: Leta Popescu – (In)vizibil, Andrei Măjeri – Las Meninas de Ernesto Anaya, Dorka Porogi – Alice în pat de Susan Sontag și Ioana Păun – Mercenari / Zsoldos de Mona Bozdog. Directorul teatrului a mai adăugat că în evaluarea proiectelor s-a ținut seama de claritatea și originalitatea concepției regizorale, de felul în care aceste proiecte se încadrează în programul teatrului și de argumentele aduse pentru realizarea lor.
Pe lângă cele patru proiecte selectate, teatrul va iniția discuții cu alți patru regizori ale căror proiecte pot fi realizate după dezvoltarea concepției regizorale. Aceste proiecte sunt: Mădălin Hîncu – Pinocchio de Carlo Collodi, Dragoş Alexandru Muşoiu – Snuff de Chuck Palahniuk, Horváth Anna – Beyer de iarnă de Saito Ayumu și Andrei Măjeri – Trecătoarea pisicii de Flavius Lucăcel.