Pro Vobis caută super-eroi, să îi sărbătorească

De 19 ani, în a treia săptămână din luna mai, Pro Vobis – Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat sărbătorește voluntarii și faptele bune în cadrul Săptămânii Naționale a Voluntariatului.

SNV reunește an de an, sub acest nume, sute de organizații din țară și mii de voluntari implicați în acțiuni caritabile, educative, ecologice, sau orice fel de activități în care oamenii își pun la bătaie resursele și generozitatea pentru a ajuta alți oameni, fără să aștepte o răsplată materială.

Anul acesta, SNV a fost anunțat pentru perioada 11-17 mai, însă în situația actuală se impune amânarea calendarului de activități până când condițiile vor permite desfășurarea publică a acțiunilor tuturor organizațiilor implicate.

Acest lucru însă nu ne împiedică să ne sărbătorim voluntarii, cu atat mai mult cu cât criza prin care trecem a transformat un număr extrem de mare de oameni în adevărați eroi și toți merită recunoștința noastră, a tuturor.

Chiar dacă nu toți luptă “în prima linie” mulți români și-au descoperit „superputeri” în umbră și s-au alăturat altora la fel ca ei. S-au înscris ca voluntari în organizații, s-au alăturat unor instituții sau au pornit o inițiativă împreună cu prietenii sau colegii de birou, iar acțiunile pe care le fac reușesc să aducă îmbunătățiri substanțiale în viețile celor pentru care lucrează.

Astfel, Pro Vobis și-a propus să aducă în prim plan cât mai mulți dintre ei, lansând campania „Căutam super-eroi”. Cine sunt acești eroi? Toți cei care pe parcursul crizei și-au descoperit o superputere, fie ea livrarea de produse pentru cei care mai bine #StauAcasă, strângerea de fonduri, centralizarea de nevoi, crearea de materiale de informare sau educaționale, sprijin material sau psihologic, susținerea celor din jur prin orice alt tip de acțiune; toți cei care fac parte dintr-o inițiativă, organizație, instituție care desfășoară noi activități de combatere a efectelor crizei și nu în ultimul rând, cei care coordonează voluntarii și reușesc să organizeze eficient multiplele energii și idei de intervenție.

Pentru a reflecta cât mai multe din acțiunile care și-au propus diminuarea efectelor crizei, fiecare voluntar sau coordonator de voluntari este invitat să-și împărtășească experiența, completând un scurt formular.

Cei care au beneficiat de ajutorul unor voluntari inimoși, sau cei care sunt impresionați de anumite inițiative pot de asemenea să recomande un voluntar sau o inițiativă care merită să primească aprecierea celor din jur, completând același formular.

În săptămâna 11-17 mai, poveștile acestor super-eroi vor arăta tuturor ce înseamnă activitatea de voluntariat și cum arată o zi din viața unui voluntar, cum se organizează echipele de voluntari și care sunt cele mai bune practici de lucru cu voluntarii.

În ultimele luni am putut observa multe schimbări, dar una dintre cele mai frumoase a fost incredibila mobilizare de voluntari. Și nu putem trece cu vederea acest lucru, așa că am decis, ca în perioada în care ar fi trebuit să aibă loc a 19-a ediție a SNV să îi sărbătorim pe toți cei care se implică în aceste vremuri complicate. 

Această perioadă ne oferă multe informații despre nevoile care există în societatea noastră, dar și lecții despre forța extraordinară pe care o are societatea civilă de a răspunde la problemele punctuale. Am simțit cu toții acum nevoia implicării, dar și a unor sisteme bine puse la punct pentru captarea acestor energii și bune intenții. Pentru viitor, sperăm ca această perioadă să ne ajute să recăpătăm încrederea în puterea noastră individuală de a schimba lucrurile în bine, să folosim mecanismele și spiritul de colaborare regăsite acum și să ieșim mai puternici din criză.” – Echipa Pro Vobis

22.4.2020