Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei

În perioada 10 noiembrie 2017 – 25 februarie 2018, în premieră națională la Muzeul Național al Banatului din Timișoara, va fi prezentată expoziția internațională „Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei”.

Expoziția este o colaborare cu Muzeul de Pre- și Protoistorie din Berlin și prezintă viața și cariera marelui arheolog Heinrich Schliemann (1822-1890). Alături de colecția de obiecte și manuscrise personale a celebrului descoperitor german donată muzeului din Berlin, vizitatorii vor putea admira artefacte unice, alese din descoperirile făcute la Troia și Micene.

Expoziția se adresează publicului larg și are ca obiectiv prezentarea unei personalități de marcă a arheologiei, care prin dedicația lui a contribuit masiv atât la fundamentarea metodelor de cercetare, cât și la prezentarea rezultatelor acestora tuturor iubitorilor de istorie.

Dacă vorbim de Homer, ne gândim, de la bun început la Troia, iar atunci când vorbim de Troia, nu putem să disociem orașul homeric de cel care l-a scos la lumină. Pasiunea lui nemărginită pentru poemele homerice l-a determinat să caute adevărul efectuând cercetări arheologice în cele mai reprezentative monumente istorice ale civilizației mediteraneene de la sfârșitul mileniului al II-lea a. Chr.: Micene, Tirinth, Orchomenos și Troia.

Trecerea de la căutătorul de comori la arheologul cu metode clare de cercetare poate fi înțeleasă doar prin prezentarea rezultatelor săpăturilor lui Heinrich Schliemann, ilustrate în această expoziție de artefacte arheologice și imagini reprezentative.  Din păcate, imensa și prețioasa colecție a lui H. Schliemann, donată muzeului din Berlin, a suferit vicisitudinile celui de-al doilea război mondial. În prezent, o parte din artefactele descoperite la Troia se află în Rusia, fiind considerate pradă de război.

Expoziția internațională „Heinrich Schliemann – Descoperitorul Troiei” aduce pentru prima dată în România vase ceramice și de argint, idoli de marmură, obiecte de bronz etc..

De asemenea, în cadrul acestei expoziții poate fi admirată măestria orfevrarilor care au creat obiectele din așa numită „comoară a lui Priam”, aduse în replică la Timișoara, orginalele aflându-se la Muzeul de Artă Puskin din Moscova.

Aducerea acestor bunuri muzeale de excecepție a fost posibilă datorită fondurilor generoase alocate de către Consiliul Județean Timiș și a strânselor legături culturale și științifice dintre Muzeul Național al Banatului și Muzeul de Pre- și Protoistorie din Berlin.

8.11.2017