Spectacole din Italia, Grecia, Serbia și Portugalia prezente la Cluj!
Cea de-a 18-a ediție a Festivalului Uniunii Teatrelor din Europa continuă cu spectacole care vorbesc despre farmecul comunicării prin necuvinte, despre eternul război al sexelor, lumea rurală, onoare și revoluție.
Joi, 21 noiembrie, la orele 17.00 și 22.00, în Sala Studio, este programat spectacolul La Gaia Scienza – Revolta obiectelor de Vladimir Maiakovski, pus în scenă de Giorgio Barberio Corsetti, Marco Solari, Alessandra Vanzi la Teatro di Roma. Interesant și neobișnuit la această producție este faptul că a fost refăcută după 43 de ani.
„Dorința de a reface Revolta obiectelor provine din farmecul structurii sale extrem de ușoare, și necodate. Scenariul – o selecție de fraze preluate din tragedia scrisă de Maiakovski – reprezintă materialul «non-verbal» pe care l-am preluat sau lăsat la o parte, repetat sau omis, într-un şir de improvizaţii extrem de libere și continue” – Giorgio Barberio Corsetti.
De la ora 19.00, în Sala Mare, vom asista la Zadarnicele chinuri ale dragostei de William Shakespeare, regia Andrei Șerban, de la Teatrul Bulandra din București.
„Războiul sexelor în Zadarnicele chinuri ale dragostei e mai complex şi cu un final enigmatic, nu neapărat vesel, cum ar fi de aşteptat într-o comedie. Anunţul morţii întrerupe spectacolul şi ne găseşte pe toţi, actori şi spectatori, nepregătiţi. Pentru un public modern titlul este mai familiar decât piesa însăşi, căci textul pare deseori obscur şi poate de aceea se joacă rar (în România cel puţin), căci pare mai mult o «piesă de citit», datorită subtilităţilor de limbaj, un puzzle erudit, intenţionat de autor să ne provoace, să ne atenţioneze asupra felului în care distorsionăm sensul cuvintelor, denaturând limbajul” – Andrei Șerban.
Weekendul UTE Fest începe cu spectacolul Teatrului Național al Greciei de Nord, Elefantul de Kostas Vostantzoglou, regia Yannis Leontaris, programat vineri, 22 noiembrie, la orele 17.00 și 21.00, în Sala Studio.
Elefantul este o comedie care dezvăluie partea întunecată a societății rurale grecești. O premisă aparent prozaică se transformă în dialoguri hilare care dezvăluie toate stereotipurile care stau la baza structurii comunității greceşti: simbolurile falice, misoginismul, rasismul și superioritatea națională.
Seara de vineri, 22 noiembrie continuă, de la ora 19.00, în Sala Mare, cu Lorenzaccio de Alfred de Musset, pus în scenă de Boris Liješević la Teatrul Dramatic Iugoslav.
„Am descoperit Lorenzaccio într-o cutie veche plină cu piese de teatru, care zăcea acolo de mai bine de un deceniu. Ceea ce m-a atras la ea a fost combinația dintre evenimentele istorice și momentele intime; dihotomia dintre abordarea generală și cea personală. Pe de-o parte, un tată care se teme pentru copiii săi, iar pe de alta, un revoluționar care luptă pentru supremație sunt două fețe ale aceleiași persoane” – Boris Liješević.
Ziua de sâmbătă, 23 noiembrie, este dedicată unei cunoscute piese din dramaturgia universală, Moartea lui Danton de Georg Büchner, regia Nuno Cardoso, apartinând Teatrului Național São João din Portugalia. Spectacolul este programat de la ora 19.00, în Sala Mare.
Regizorul imaginează un corp social aflat într-o permanentă convulsie și descompunere, o orgie a cărnii umane. Străzile Parisului din anul 1789 sunt aceleași cu cele pe care se desfășoară astăzi rebeliunea vestelor galbene. Străzi care vin dinspre Marea Mediterană sau Rio Grande determină ridicarea zidurilor, intensitatea urii, ascensiunea populismului.
Teatrul Maghiar de Stat Cluj promite trei zile intense de teatru, în care calitatea și performanța sunt pe primul plan. Vă așteptăm la teatru!
Program: http://www.utefestcluj-huntheater.ro/ro/
Finanțatori: Ministerul Culturii și Identității Naționale, Guvernul Ungariei și Primăria și Consiliul Local Cluj-Napoca.
Biletele pot fi cumpărate de la casa de bilete a Teatrului sau online de pe site-ul www.biletmaster.ro. În perioada 19-30 noiembrie, în timpul UTE Fest Casa de bilete a teatrului va fi deschisă zilnic începând cu ora 10 și până la începerea ultimului spectacol.