In Cluj Art

Clujenii sunt invitaţi în data de 17 noiembrie 2016 la un spectacol deosebit de dans, muzică şi teatru în cadrul primei ediţii a Concursului de tinere talente “In_Cluj_Art”, organizat de Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială (PROIS-NV).

 

Programul va cuprinde momente artistice pe tema incluziunii sociale menite să

promoveze dezvoltarea unei atitudini sociale pozitive, bazată pe implicare activă, toleranţă, solidaritate şi respect faţă de grupurile vulnerabile din comunitate.

 

Timp de o zi tinerii Clujului, prieteni, părinți și bunici sunt invitați să intre în comunitatea celor care iubesc arta și să se bucure în familie, trăind împreună o experiență memorabilă, departe de preocupările cotidiene.

 

Evenimentul va fi organizat la Cinema Dacia din Cluj-Napoca (Str. Bucegi, nr. 11B, Cartier Mănăștur), în data de 17 noiembrie 2016, începând cu ora 18.00, iar decernarea premiilor, pentru primii clasați la secțiunile dans, muzică și teatru, va avea loc imediat după spectacol.

 

Toți concurenții vor primi diplome de participare, iar câștigătorii, premii în bani și alte beneficii. De asemenea pregătim și spectatorilor surprize plăcute oferite prin tragere la sorți.

 

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Rezervare locuri: până LUNI, 14 noiembrie 2016 prin completarea formularul de înscriere disponibil la link-ul

http://prois-nv.us8.list-manage.com/track/click?u=fdd17c7a772520e4562fab5d8&id=66c8fba923&e=71c76e29be

 

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “In_Cluj_Art – Incluziune prin artă pentru tinerii clujeni”, proiect realizat de PROIS-NV cu sprijinul Primăriei și Consiliului Local Cluj-Napoca

Mai multe informații despre spectacol, program și proiect sunt disponibile la adresa www.prois-nv.ro în secțiunea dedicată.

11.11.2016