TIFF la ediția a 15-a
Cel mai mare festival de film din România începe peste 10 zile la Cluj-Napoca. Între 27 mai și 5 iunie, Festivalul Internaţional de Film Transilvania va aduce o selecție de filme unul și unul, concerte cu trupele momentului, expoziții, dezbateri și petreceri. 248 de producții – dintre care 216 lungmetraje și 32 de scurtmetraje – din 64 de țări vor rula pe ecrane și circa 850 de invitați români și străini vor ajunge la Cluj în timpul festivalului. 20 de locații vor găzdui proiecții și evenimente speciale, iar mai mult de 300 de voluntari vor asigura buna lor desfășurare, alături de echipa TIFF.
INVITAȚI
Vor sosi la Cluj, special pentru TIFF, Iain Smith, unul dintre cei mai influenți și prolifici producători de film europeni, omul din spatele unor blockbustere ca Mad Max: Drumul Furiei, Al cincilea element sau Șapte ani în Tibet. Acesta va primi Premiul Special pentru Contribuția adusă Cinematografiei Mondiale. Vor fi celebrate pentru întreaga carieră și actrițele Carmen Galin, care va fi distinsă cu Premiul de Excelență, și Lujza Orosz, căreia îi va fi înmânat Premiul pentru întreaga activitate. Regizorul japonez Sion Sono, „copilul teribil” al cinema-ului independent japonez, căruia TIFF îi dedică o retrospectivă amplă, va fi însoțit de actrița Megumi Kagurazaka. Cel mai cunoscut cineast lituanian, Šarūnas Bartas, se va întâlni cu publicul în cadrul Focus Lituania, alături de fiica sa, actrița Ina Marija Bartaite. Regizorul turc Zeki Demirkubuz va fi omagiat în secțiunea 3×3.
Un invitat aparte este Richard Peña, mare iubitor de cinema românesc, profesor la Columbia University și fost director de program al Film Society of Lincoln Center, care a curatoriat secțiunea Midnight Delirium și va juriza competiția din Zilele Filmului Românesc. Printre personalitățile influente în lumea filmului se numără și Wieland Speck, directorul secțiunii Panorama a Festivalului de la Berlin, și Bill Guentzler, directorul artistic al Cleveland International Film Festival. Vor sosi la Cluj și actrița bulgară Margita Gosheva, premiată pentru The Lesson la TIFF 2015, regizorul Tomasz Wasilewski (United States of Love), cineaștii Dietrich Brüggemann (Heil), Pablo Agüero (Eva Doesn’t Sleep), Sergio Machado (The Violin Teacher), Tomer Heymann (Mr. Gaga), Manolo Cruz (Between Sea and Land), Fekete Ibolya (Mom and Other Loonies in the Family), actrița Jurga Jutaitė (Vanishing Waves). Delegații importante din țările invitate la TIFF 2016, în cadrul secțiunii Focus – Lituania, Croația, Liban – vor ajunge în oraș în perioada festivalului.
Cătălin Cristuțiu, membru al juriului competiției, Nae Caranfil, Cristi Puiu, Vlad Ivanov, Dragoș Bucur, Tudor Chirilă, Pavel Bartoș, Monica Bîrlădeanu, Maria Popistașu, Cosmina Stratan, Olimpia Melinte, Diana Cavaliotti, Cuzin Toma, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Gabriel Achim, Paul Negoescu, Bogdan Mirică, Dan Chișu, Dorian Boguță sunt câțiva dintre invitații români așteptați la TIFF.
SECȚIUNI
Două secțiuni tematice îi vor încânta pe cinefili anul acesta: #Animal, cu filme în care animalele joacă un rol central, și Cinema, Mon Amour – documentare cu și despre cinema. Midnight Delirium va anima sălile TIFF la miezul nopții, cu filme horror din America Latină. Secțiunile obișnuite Competiție, Supernova, Umbre, Fără limită, Ce se întâmplă, documentarule?, Zilele Filmului Românesc, Suspecți de serviciu, Ziua Maghiară, EcoTIFF, EducaTIFF revin în programul festivalului, alături de Ziua HBO, partenerul tradițional al TIFF-ului. În secțiunea 3X3, alături de Šarūnas Bartas și Zeki Demirkubuz, vor fi aduse în atenția cinefililor filmele regizoarei Chantal Akerman. Zilele Diversității vor aduce în prim plan, ca în fiecare an, filme dedicate minorităților etnice.
PROIECȚII SPECIALE
Festivalul se va deschide în Piața Unirii pe 27 mai, de la 20.45, cu premiera mondială a 6,9 pe scara Richter, în prezența lui Nae Caranfil, un spectacol stradal cu acrobați al francezilor Transe Express și alte surprize. Tot în Piața Unirii, pe 3 iunie, producătorul Iain Smith se va întâlni cu publicul la proiecția blockbusterului pe care l-a produs, Mad Max: Drumul Furiei. Carmen Galin va povesti despre rolul său memorabil din Faleze de nisip (1982) sâmbătă, 4 iunie, de la 15.00, la Cinema Victoria, iar actrița Luija Orosz va lua parte la proiecția peliculei Urgia (1978) vineri, 3 iunie, ora 14.30, la Cinema Arta.
Un tribut în memoria cineastului Ovidiu Bose Paștină va marca 10 ani de la dispariția sa, pe 4 iunie, de la 13.45, la Cinema Arta. Actori, cineaști și apropiați vor participa la proiecția câtorva dintre filmele sale scurte. În parteneriat cu Discovery România, TIFF îi va dedica o proiecție specială primului cosmonaut român care a zburat în spațiu, Dumitru Prunariu, care va fi prezent la proiecția filmului Operation Avalanche (SUA), precedat de scurtmetrajul Opt zile în cosmos (arhiva Sahia Film), sâmbătă, 28 mai, ora 18.30, la Casa de Cultură a Studenților.
La 10 ani de la lansare, echipa Legături bolnăvicioase (r. Tudor Giurgiu) se va reuni la TIFF. Filmul va fi proiectat și în varianta pentru persoane cu deficiențe de vedere, pe 1 iunie, de la 19.30, la Cinema Mărăști. În spectaculosul Archai Sculpture Park de la Vlaha, spectatorii vor urmări comedia Două Lozuri (r. Paul Negoescu), cu Dragoș Bucur, Alexandru Papadopol și Dorian Boguță.
CONCERTE & EVENIMENTE SPECIALE
TIFF inaugurează anul acesta o nouă locație de concerte – Urania Palace (str. Horea, nr. 4), fostul cinematograf Favorit. Serile, de la 21.00, la TIFF Music Nights vor cânta live The Mono Jacks (28 mai), Byron (29 mai), Baasch (Polonia) și Baba Dochia (31 mai), Șuie Paparude (1 iunie) cu Orkid în deschidere, Omul cu Șobolani (2 iunie), Urma (3 iunie) și Vița de Vie (4 iunie).
O nouă locație pe harta TIFF este Castelul de la Gilău, unde se va sărbători Ziua Maghiară cu două concerte ale unor trupe maghiare de rock, Republic și Bagossy Brothers Company, și proiecția filmului Fever at Dawn (r. Péter Gárdos), miercuri, 1 iunie, de la 19.00. O altă locație neconvențională va fi Biserica Romano-Catolică „Sfânta Treime” (Str. Universității, nr. 5), unde capodopera lui Carl Th. Dreyer, Patimile Ioanei d’Arc (1928), va fi acompaniată la orga bisericii de Touve R. Ratovondrahety (Franța) pe 30 mai, de la 20.30.
Casa de Cultură a Studenților va fi gazda câtorva dintre cele mai spectaculoase evenimente de anul acesta: Zone Libre Revisite 2001, cu muzică originală pe o versiune remontată a capodoperei 2001: O odisee spațială (29 mai), concertul excepționalului artist finlandez Kimmo Pohjonen (30 mai), acompaniamentul live al americanilor de la A Hawk and a Hacksaw pentru Umbrele strămoșilor uitați, de Sergei Paradjanov (31 mai), concertul aniversar Alexandrina, care celebrează 10 ani de scenă (1 iunie) și cine-concertul renumitei trupe britanice British Sea Power, care va acompania documentarul From the Sea to the Land Beyond (4 iunie).
La Casa TIFF, concertele vor începe la 22.00. Vor anima atmosfera Garbanotas Bosistas, o trupă de rock neo-psihedelic din Vilnius, Coma (acustic), islandezul Bardi Johannsson, cu un DJ set memorabil, trio-ul olandez-begian De Beren Gieren, americanii de la A Hawk and a Hacksaw, melodiile „Rough Romanian Soul” ale celor de la Zmei3 și muzica celor de la Zum.
Week-end la Castel îi așteaptă pe copii și părinți cu jocuri, activități și surprize, pe 28 și 29 mai, între 11.00 și 19.00. O paradă a toboșarilor, cu artificii și efecte pirotehnice a trupei Transe Express și un documentar fascinant despre lumea circului, The Show of Shows, vor anima Castelul Banffy de la Bonțida în seara de 28 mai, în timp ce pe, 29 mai, muzica islandezului Bardi Johannsson, interpretată de Orchestra Operei Maghiare din Cluj, dirijată de Simona Strungaru, va însoți imaginile bizare din Häxan: Witchcraft Through the Ages, un controversat horror mut suedez din anii 20.
Culinary Cinema, un nou concept de eveniment la TIFF, este gândit în jurul unui film dedicat unui chef de geniu, celebrul René Redzepi, și a restaurantului său. Noma, My Perfect Storm va fi proiectat la Cercul Militar marți, 31 mai, de la 18.30, și va fi urmat de o petrecere gastronomică întreținută de chef D’Artagnan. Depozitul de Filme va fi din nou gazda unor evenimente cu intrare liberă, de la 21.45: pe 1 iunie, comedia cubaneză cu zombie Juan de los Muertos va fi urmată de o petrecere cu tematică horror, iar pe 2 iunie, clujenii sunt așteptați cu animalele lor de companie la Truman, o odă adusă prieteniei și dragostei, în care un câine are un rol important în viața stăpânului său.
PROIECTE
A 8-a ediție de EducaTIFF, programul de educație media și cinematografică, îi va implica pe elevi în vizionări de film, ateliere speciale și seminarii de critică de film. Continuă și Let’s Go Digital, ajuns la a 14-a ediție și adresat tinerilor cu vârste între 14 şi 18 ani. LGD a avut anul acesta un număr record de 100 de înscriși eligibili – 89 de juniori și 11 seniori.
În al cincilea său an, Transilvania Talent Lab se adresează de această dată managerilor de săli de cinema sau celor ce îşi doresc să urmeze această carieră în România și Republica Moldova. Programul vine în sprijinul celor care conduc puţinele săli rămase deschise sau al celor care îşi doresc să pornească pe acest drum, oferindu-le accesul la un training profesionist, cu experţi internaţionali.
Continuă și Transilvania Pitch Stop (TPS), platforma prin care cineaști aflați la început de drum au șansa de a-și dezvolta și prezenta proiectele de lungmetraj în fața unor potențiali producători și finanțatori români și străini. The Pitch, concurs demarat de Shorts TV, e dedicat cineaștilor din Transilvania și oferă un premiu de 5.000 euro pentru producția celei mai bune idei de scurtmetraj din concurs. În Competiția locală, adresată realizatorilor de film din Cluj, au fost înscrise 23 de producții.
În programul 10 pentru FILM, zece dintre cei mai talentați actori de pe scenele din țară, care nu au avut până acum șansa afirmării pe marele ecran, vor avea parte de expunere, de întâlniri cu publicul și profesioniștii din cinematografie, în cadrul Zilelor Filmului Românesc.
BILETE
Biletele sunt puse în vânzare pe www.biletmaster.ro și pe aplicația mobilă TIFF începând din 20 mai. De la casieriile TIFF se pot cumpăra începând de luni, 23 mai, la Cinema Florin Piersic, Cinema Arta, Cinema Victoria, Cinema City Iulius și Casa TIFF (doar pentru invitați și persoanele acreditate), iar din 27 mai în Piaţa Unirii și în restul locațiilor, printre care și noua Dacia Mănăștur.
TEHNOLOGIE
Aplicația TIFF 2016, care conține toate filmele și evenimentele TIFF și va include în curând programul, este disponibilă în App Store și Google Play. De anul acesta, se pot cumpăra bilete online direct din aplicație. De asemenea, tot ca o noutate, toate biletele și cardurile vor fi scanate la intrare cu ajutorul a 20 de cititoare de coduri de bare performante. Cei care și-au achiziționat bilet online pot intra pe baza acestuia printat sau în format electronic, el putând fi scanat de pe dispozitivele mobile.
Totodată, device-urile Beacons vor permite promovarea în timp real a anumitor evenimente direct în locațiile în care au loc. Utilizatorii care și-au instalat TIFF App (pe iOS, Android sau dacă au activată opțiunea Bluetooth) vor primi notificări în timp real, dacă se află în raza beacon-ului. Notificarea va afișa o imagine și îi va permite utilizatorului să cumpere bilet direct selectând butonul Buy Tickets.
La ediția aniversară de 15 ani, TIFF derulează o campanie pe Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments, momentan live pe moments.tiff.ro. În timpul festivalului, pozele făcute în cadrul TIFF și urcate pe conturile de Instagram cu hashtag-ul #TIFFMoments vor ajunge pe ecranele interactive instalate în Piața Unirii și alte locații din Cluj.