Sistem de alertare in caz de urgenta pentru clujeni

InfoTrafic, radioul care se aude în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, anunță finalizarea etapei de dezvoltare a proiectului S.A.F.E. – Semnale Alarmă Fenomene Extreme”, realizat pentru cetățenii orașului Cluj-Napoca.

Proiectul SAFE presupune implementarea unui sistem eficient de alertă prin mesaje audio a populației în cazul unor urgențe, fenomene meteo extreme sau calamități naturale. Sistemul se află în prezent în teste și poate fi utilizat începând cu luna mai, fără costuri pentru autoritățile locale și instituțiile publice partenere.

Clipul de prezentare poate fi vizionat aici:

https://www.youtube.com/watch?v=GEcD1zFyAT4&feature=youtu.be

Reprezentanții InfoTrafic – Radioul de pe strada ta! au transmis în acest sens, scrisori de intenție prin care invită principalele instituții responsabile cu siguranța cetățeanului să se asocieze acestui proiect: Inspectoratul pentru Situații de Urgență Cluj și Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, Administrația Națională de Meteorologie prin Centrul Meteorologic Regional Transilvania Nord, precum și Primăria Municipiului Cluj-Napoca, alături de Compania de Transport Public.

Cum funcționează sistemul S.A.F.E.?

Instituțiile partenere vor avea acces direct în aplicația integrată în sistemul InfoTrafic, iar în cazul unor urgențe sau fenomene naturale extreme pot selecta, pentru difuzare, mesaje audio de avertizare pentru cetățeni. Aceste mesaje audio vor fi difuzate cu frecvența selectată, de exemplu la fiecare 15 minute, în difuzoarele InfoTrafic, prezente în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca.

Mesajele incluse în interfață sunt preînregistrate și aprobate de Instituțiile implicate. Persoanele abilitate, respectiv instituțiile implicate în acest proiect, accesează aceste mesaje online, având dreptul de a alege locațiile unde doresc difuzarea mesajului. Ca exemplu, mesajele pot fi de atenționare, pentru cazurile în care circulația este închisă în centrul orașului, atunci când sunt organizate manifestări publice. Dar pot fi folosite și în cazuri in care apar fenomene meteorologice extreme (de la caniculă la furtuni puternice, cutremur etc.).

……………

InfoTrafic – Radioul de pe strada ta! este un post de radioficare care emite din anul 2005 în stațiile de autobuz din Cluj-Napoca, informând publicul călător despre evenimente, spectacole, știri de interes public din orașul Cluj-Napoca.

10.5.2019