Cu inima curată (Tiszta szívvel)

În 2 decembrie, la Cluj-Napoca va avea loc premiera unui lungmetraj

extraordinar cu un subiect sensibil – acțiunea are în centru trei personaje

legate pentru o viață de scaunul cu rotile. Cea mai mare teamă a unui băiat

de 20 de ani, a prietenului său și a unui fost pompier este să nu devină

inutili pentru societate. Când își dau seama că sunt inutili chiar și

pentru lumea interlopă, ei își iau razna de tot.

 

Trailerul filmului: https://www.youtube.com/watch?v=4vUk1v6jEgk

 

Din 2 decembrie filmul va putea fi vizionat la:

– Cluj (Cinema Victoria și Cinema Florin Piersic)

– Târgu Mureș (Cinema Arta)

– Satu Mare (Cinema Ankora)

– Brașov (Cinema One)

– Timișoara (Cinema Timiș)

– Bistrița (Cinema Dacia)

– București (Cinema Elvire Popesco)

– Constanța (Cityplex Tomis)

 

Filmul va fi proiectat cu sunet original, subtitrat în limba română.

 

Premiera filmului Cu inima curată a avut loc la festivalul din Karlovy

Vary, după care a primit până acum 7 premii internaționale. La sfârșitul

lunii august a intrat în cursa pentru premiile Oscar în categoria celui mai

bun film stăin, fiind propunerea oficială a Ungariei. Drepturile de

comercializare au fost cumpărate pentru Franța, Grecia, Polonia, Cehia,

Slovacia, regiunea ex-iugoslavă și Asia, dar și pentru SUA.

 

Cu inima curată, un film plin de umor negru este al doilea lungmetraj al

regizorului și scenaristului Attila Till, care în urmă cu câțiva ani a

reușit deja să capteze atenția publicului internațional cu scurtmetrajul

Bestia (Csicska, 2011). În rolurile principale vom vedea atât actori

recunoscuți, profesioniști – Szabolcs Thuróczy (Născută miercuri / Szerdai

gyerek), Móni Balsai (Liza, zâna-vulpe / Liza, a rókatündér) –, cât și

debutanți talentați – Zoltán Fenyvesi, Ádám Fekete. Directorul de imagine a

fost Imre Juhász (Bestia / Csicska, Panică / Pánik), montajul a fost

realizat de Márton Gothár (Weekend). Filmul a fost produs de Laokoon Film,

condus de Judit Stalter.

 

În România filmul are ca distribuitor oficial pe Asociația Filmtett din

Cluj-Napoca, o organizație care are în centrul activității organizarea unui

festival de film (Filmtettfest Zilele Filmului Maghiar,

www.zilelefilmuluimaghiar.ro), a unei tabere de creație cinematografică și

editarea a două portaluri de specialitate (filmtett.ro și istoriafilmului.ro).

29.11.2016